Obiectiv: 2000 RON
Suma strânsă: 1035 RON
Susținători: 13
Aș putea spune că Joy este o cățelușă pe care am salvat-o de pe stradă însă, de fapt, ea este cea care m-a salvat pe mine. În 3 ani jumătate am experimentat alături de ea cele mai diverse stări, trăiri și neputințe, dar și cea mai imensă dragoste. De la un cățel aproape sălbatic, agresiv și speriat de moarte de orice mișca în jurul lui, a devenit un suflet blând, iubitor și incredibil de tolerant și înțelegător. Sunt zile în care alergăm zeci de kilometri pe munți, zile în care stăm cuminți în camere de hoteluri, zile în care suntem împreună, zile în care suntem despărțite iar ea înțelege și se bucură la fel de fiecare dintre ele.
Am fost omul și câinele, 1 la 1, și nu a fost ușor.
La Care for Dogs sunt o mână de oameni și sute, mii de câini găsiți pe străzi, maltratați, loviți, speriați. Câini cum a fost și Joy a mea, cândva. Câini care ajung acolo la vârste diferite, cu traume diferite și care au nevoie de ajutor diferit. Singurul lucru care nu e diferit, ci la fel pentru fiecare suflet care ajunge în adăpost, este dragostea cu care este primit. Dorința, determinarea, speranța și nopțile nedormite nu țin loc și de un acoperiș, astfel că mulți dintre câinii salvați nu au loc în adăpost și sunt ținuți prin băi, holuri și birouri. Mai bine decât pe stradă, desigur. Dar, împreună, putem face, cu un minim efort, să fie mult mai bine de atât.
Centrul de „Reanimale” este un proiect minunat care va spori șansa la o viață mai bună pentru câinii salvați de pe stradă, iar TU poți fi unul dintre motivele pentru care ei vor fi iubiți, mângâiați și îngrijiți, după o viață de chin pe străzi. Fii alături de noi în acest proiect și ajută-ne să strângem suma necesară pentru a da startul construcției. Imaginează-ți numai câți ochi blânzi și câte codițe vor flutura fericite în aer datorită ȚIE! Îți mulțumim!
Program Manager
Iulia Teodora Florea
iulia@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0742 371 190
Director Executiv
Laura Popeea
laura@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0731 001 100
Voluntar IT
Remus Văduva
remus@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0744 200 805