Proiecte finanțate ediția 2018

A.D.D.I.P. - Din nou împreună pentru EI

În acest proiect ne-am unit forțele ca tinerii și copiii din centrele de plasament să aibă șansa de a petrece Crăciunul în familia ADDIP. Tabăra de Crăciun ADDIP este deja o tradiție în asociație, astfel că în preajma Crăciunul se resimte cel mai tare abandonul și este perioada în care copiii/tinerii simt nevoia de a petrece un timp de calitate și de a se simți ca într-o familie. Anul acesta am avut un timp special cu 22 de copii și tineri din centrele de plasament din județul Brașov și am petrecut 5 zile pline de activități diverse, timp calitativ și multă distracție împreună cu ei, la centrul Purtătorii de Făclie din Râșnov. Activitățile s-au desfășurat cu ajutorul a 4 voluntari, care s-au implicat în activități și care au supravegheat copiii și tinerii.

[ detalii ]

Bucuria Darului - Pași spre normalitate

Proiectul Pași spre normalitate și-a propus să ofere oamenilor străzii o perspectivă asupra ce înseamnă cu adevărat normalitatea. Ceva mai mult decât nevoile primare pentru care ei sunt nevoiți să se lupte în fiecare zi. Pentru aceștia ne-am gândit să-I ducem departe de grijile lor pentru o zi.

[ detalii ]

Organizația Națională Cercetașii României Centrul Local "Orizont" Brașov - 4 zile de educație cercetășească în natură

Tabăra "4 zile de educație cercetășească s-a desfășurat" în perioada 21 -24 iunie, la Râșnov, când cei 100 de copii și tineri cercetași de la Orizont Brașov au participat la Campul local de vară cu tematica ”Școala de vrăjitorii și magii Hogwarts”. Pentru 4 zile, aceșia au intrat în pielea personajelor din Harry Potter și sub îndrumarea profesorilor–lideri au învățat cum să trăiască în natură, la cort și cum să utilizeze tot ce ne oferă ea. Pentru a-și amenaja zona de campare, copiii și tinerii au făcut construcții rezistente doar din lemn și sfoară, o mare importanță în realizarea acestora având atelierul de noduri.

[ detalii ]

Asociația Comunitară Centrul Educațional Sofia - CIVIC

Povestea proiectului ”CIVIC” este povestea unor oameni care au crezut că schimbarea este posibilă. Este o poveste despre implicare, vulnerabilitate, curaj, putere, dar mai ales, dăruire. Este de fapt, povestea tuturor oamenilor, care în ciuda dificultăților, obstacolelor, aleg să creadă, aleg să acționeze, aleg să dăruiască și să se dăruiască. A început, în egală măsură din neputință, dar și din speranță. Speranța că acolo unde suntem mai mulți, mai conștienți, mai responsabili, poate exista o lume în care bunătatea, bunul-simț, înțelegerea și responsabilitatea, atât față de propria persoană, cât și față de comunitate, constituie regula, nu excepția. Și, dacă la început am fost puțini, acum suntem mai mulți.

[ detalii ]

Fundația Rafael - Terapii ale limbajului pentru copiii cu dizabilități

Izvorât din necesitatea acută, dar și cronică de a dezvolta limbajul copiilor cu dizabilități, de a corecta tulburările de limbaj și de a le stimula astfel capacitatea de comunicare, pentru ca fiecare copil să fie mai pregătit pentru integrare, ținând, desigur, cont de nivelul fiecăruia și de zonele proximelor dezvoltări, proiectul se impune ca o plină de interes arie în cadrul activităților noastre.
Având în vedere faptul că foarte mulți dintre copiii cu dizabilități asistați de noi au probleme de coordonare, de orientare spațială, de cunoaștere a schemei corporale proprii, de dezvoltare a mișcărilor fine și ample, am împărțit tipurile de activități în două mari categorii.
Timp de 8 luni am implicat 65 de copii, dintre care 40 au dizabilități severe și multiple, în realizarea a 48 de activități de stimulare senzorială, 24 de activități de stimulare a mobilității, 36 de activități de dezvoltare cognitivă, și am efectuat 65 de evaluări și monitorizări. [ detalii ]

Grup de sprijin pentru mame - În brațe la mami

Întâlnirile grupului de sprijin pentru mame au continuat și anul acesta, oferind mamelor și viitoarelor mame acces la informație despre îngrijirea, dezvoltarea și hrănirea bebelușilor și a copiilor mici, dar și acces la materiale educaționale achiziționate prin intermediul fondurilor strânse în cadrul Brasov Heroes. Am reușit în acest fel să transmitem informație corectă unui număr mai mare de mame și viitoare mame, din comunitate. Interesul online (în cadrul grupului de Facebook) a înregistrat și el o creștere spectaculoasă, deci informația a ajuns dincolo de granițele comunității locale.

[ detalii ]

ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV LIMPICII BRAȘOV - MINITENS PENTRU COPIII DIN HĂLCHIU

Proiectul a reușit să atragă către tenis un număr de 25 de copii cu vârste între 6 și 11 ani de la Școala Gimnazială din Hălchiu, care au desfășurat, gratuit, timp de trei luni de zile (iulie-septembrie 2018), câte două antrenamente pe săptămână la baza de tenis deschisă în comuna lor. În septembrie 2018, o parte dintre ei au participat la competiția de minitenis Cupa Limpicii. La încheierea stagiului, materialele specifice activității de tenis au fost predate direcțiunii Școlii Gimnaziale Hălchiu pentru continuarea practicării jocului de minitenis în cadrul orelor de sport.

[ detalii ]

Asociația de protecție a animalelor "Milioane de Prieteni" - Educația salvează vieți

Proiectul “Educația salvează vieți” s-a dovedit unul de mare succes, astfel că în acest moment 190 de copii din clasele 0-4 de la Școala generală numărul 15 participă la cursurile gratuite oferite de Asociația Milioane de Prieteni. Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt, evident, elevii ciclului primar, însă cu ajutorul lor informațiile acumulate ajung și la adulți, pentru că dau dovadă de mult entuziasm și împărtășesc totul și cu cei din jurul lor. În acest fel, în timp, beneficiile proiectului se vor extinde spre întreaga comunitate. Manualul de protecția și bunăstarea animalelor, creat special pentru ei de către echipa AMP, este adaptat nevoilor vârstei, este structurat în funcție de numărul de săptămâni dintr-un an școlar și este concentrat asupra nevoii de schimbare a mentalității privind protecția și îngrijirea animalelor, dar și pe îmbunătățirea cunoștințelor generale în domeniu. Lecțiile se desfășoară în mod interactiv astfel că receptivitatea elevilor este foarte mare și le rămân astfel în memorie informații prețioase. Deja avem solicitări și din partea altor școli care își doresc ca în anul școlar 2019 - 2020 să beneficieze și elevii lor de un asemenea curs. [ detalii ]

Asociația Rază de Speranță In Intervenția și Terapia TSA - Povestea Binelui Continuă – Clubul de Vacanță 2018

Proiectul a fost gândit ca și Club de Vacanță – activitățile relevante desfășurându-se în luna iulie, spre sfarsit, august, septembrie, o parte din luna octombrie.
Activitatile Outdoor s-au desfasurat in lunile de vacanta august si septembrie, activitatea impletindu-se cu activitatile indoor desfasurate in Centrul Raza de Speranta si Learnex ( august, septembrie si octombrie).

[ detalii ]

Asociația de Servicii Sociale SCUT - Valoarea diversității. La un pas de schizofrenie!

Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni, de la 01.08.2018 până la 30.10.2018, timp în care s-au derulat activități de informare pe plan local despre problematica și incidența tulburărilor psihice, a consecințelor neimplicării în problematica sănătății mintale, mai ales în contextul socio-economic național care ne afectează viața pe toate palierele ei.

[ detalii ]

Grupul de inițiativă Pro Schei - Salvați zona Tâmpei și dealurile Scheiului

(proiect în curs de implementare)

[ detalii ]

ATPB;Arcadia,Harta Viselor,C'Art Fest - Biblioteca cu cărți de schimb a Amicului Cuvânt

(proiect în curs de implementare)

[ detalii ]

Asociația pentru Educație Practică și Creativă - Viața e mișcare

(proiect în curs de implementare)

[ detalii ]

- Robert Cadar este un #eroudebrasov

[ detalii ]

Proiecte finanțate ediția 2017

Asociația de Protecție a Animalelor "Milioane de Prieteni" - Sterilizează – nu ucide

STERILIZEAZĂ, NU UCIDE! este un proiect care le-a propus semenilor să aleagă viața, în locul crimei! Să o aleagă și să o respecte! În loc să eutanasiem sute de mii de câini anual, mai bine respectăm legea și să îi ajutăm și pe cei care nu își permit financiar să facă asta. În timp, prin oferirea gratuită a acestui serviciu care este obligatoriu pentru stăpânii de animale, vom reuși să micșorăm numărul animalelor ucise fără vină și a haitelor de câini de pe străzile Brașovului.

[ detalii ]

ACTcept platformă creativă şi educativă - Vârf creativ în educație

Scopul proiectului este educația prin artă. AcTcept- platformă creativă și educativă, își propune să vină în sprijinul elevilor, cărora școala le oferă cunoaștere teoretică, majoritar științifică, cu prea puțin accent pe dezvoltarea abilităților de comunicare și creație.

[ detalii ]

Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională - Un cadou de neuitat

Anul acesta am reușit să sărbătorim Crăciunul într-o atmosferă de familie, cu 18 copii/tineri din centrele de plasament din județul Brașov cu care noi colaborăm, printr-o tabără socio-educativă de 4 zile, în cadrul centrului Purtătorii de Făclie din Râșnov. Tabăra s-a desfășurat într-un mod foarte frumos cu ajutorul a 3 voluntari, care s-au implicat activ în desfășurarea activităților și în supravegherea copiilor.

[ detalii ]

Cercetașii României - Lupișorii în primul câmp

O lume cu indivizi împliniţi pe plan personal, spiritual şi social este o lume mai bună, de aceea cercetășia vine în sprijinul educației formale și informale, prin educația nonformală. Având echipamentul necesar desfășurării activităților în natură, putem spune Prezent oricărei provocări și vom putea participa sub deviza ce ne definește la toate activitățile cercetășești din țară : Gata oricând!

[ detalii ]

Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Brasov - Si eu pot fi un campion!

“Si eu pot fi un campion!” este un proiect de suflet pentru noi. Este un proiect prin care încercăm să facem viața elevilor cu deficiențe mai frumoasă prin participarea acestora la activitățile sportive, special concepute pentru ei.

[ detalii ]

Asociaţia De–a Arhitectura - De-a Arhitectura în școala mea

Odată cu începerea școlii, în septembrie 2017, echipa de îndrumători formată din arh. Ioana Aldea și prof. Mariana Dumencu a pornit pe drumul “de-a arhitectura” alături de cei 22 de elevi din clasa a VII P din Liceul Vocațional de Arte Plastice ”Hans Mattis Teutsch”.

[ detalii ]

Fundația Rafael - CREABIL, calea de la dizabilitate la creativitate

Proiectul CREABIL este o încununare a eforturilor făcute în toţi cei 10 ani de Fundaţia Rafael pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi. De aceea, în cadrul proiectului, ne-am dorit să amenajăm şi să dotăm atât un atelier profesional, cât şi atelierul de terapie ocupaţională, astfel încât ele să devină cât mai eficiente atât în planul dezvoltării abilităţilor practice ale beneficiarilor, în cel al stimulării creativităţii şi al creşterii stimei de sine.

[ detalii ]

Asociația Tineri Pentru Brașov - Trusa de Pictat și Satul Meu

”Trusa de pictat și satul meu” a reprezentat implementarea unui proiect de renovare și reparații ale unor săli de clase, holuri și curţile grădinițelor din satul Mina 1 Mai și Comuna Vulcan, județul Brașov.

[ detalii ]

Asociația Rază de Speranță - Binele începe cu tine

Cea de-a doua participare a noastră la programul Brașov Heroes a fost despre fericirea de a fi împreună și despre generozitatea prieteniei! Experiența Brașov Heroes a fost copleșitoare pentru echipa Asociației “Rază de Speranță” și pentru cei peste 70 de beneficiari ai noștri, copii și tineri cu tulburări din spectrul autist.

[ detalii ]

Asociația Arcadia - Micii tâmplari

Proiectul propunea organizarea de ateliere de tâmplărie unde cei mici, alături de familiile lor, să creeze 100 de căsuţe pentru păsări ce vor fi amplasate în Braşov. Proiectul își dorea să reprezintă o alternativă creativă pentru familii de petrecere a timpului liber împreună.

[ detalii ]

Darul Auzului - La fel de ... speciali

Organizarea unui spectacol, ai cărui protagonişti vor fi copiii cu deficienţă de auz. Proiectul propune eliminarea barierelor pe care societatea le pune între sine şi copiii „cu deficienţe”, prin manifestarea lor artistică ce vine să le arate braşovenilor că aceşti copii cu deficienţă de auz sunt „la fel de speciali” ca orice alt copil.

[ detalii ]

Proiecte finanțate ediția 2016

Asociația ADDIP - Cei de ieri pentru cei de azi

Proiectul Cei de ieri, pentru cei de azi este un proiect diferit. Un proiect care prezintă povești de succes și care este o dovadă vie pentru beneficiarii proiectului a faptului că își pot depăși condiția ajungând să ducă o viață decentă.

[ detalii ]

Fundația Bucuria Darului - Oameni pentru oameni

Proiectul „Oameni pentru oameni” a fost o acţiune prin care am putut să atragem atenţia opiniei publice cu privire la detaliile care pot reda unui om demnitatea umană. Masă caldă pentru centrul de zi al oamenilor străzii, pe care am reuşit să îl amenajăm în proximitatea cantinei „Mulţumesc!”, a reprezentat o intrare într-un firesc al lucrurilor, într-o poziţionare a lor egală cu servirea oricărei persoane. Mai mult chiar, i-a ajutat în autogestionarea spaţiului şi în responsabilizarea lor cu privire la condiţiile de igienă pe care ar trebui să le respecte de fiecare dată când iau masa.

[ detalii ]

Asociația Copiii de Cristal - Hipoterapie

În urma celor 2 şedinţe de hipoterapie beneficiarii au devenit mai încrezători în cei din jur și mai ales în propriile forțe. Au devenit mai apropiați unul de celălalt și au început să verbalizeze mai ușor.

[ detalii ]

Asociația Club Sportiv Paralimpic - Cumpără Responsabil Brașov

Cu fondurile obţinute la Braşov Heroes, a fost organizat în perioada 3-4 Decembrie 2016 un turneu de baschet în fotoliu rulant. În cele două zile, s-au organizat mai multe sesiuni de antrenament şi meciuri de baschet mixte în sala de sport a Facultatatii de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane din cadrul Universităţii Transilvania. Turneul a adunat 15 sportivi cu dizabilităţi din mai multe zone ale ţării: Cluj, Prahova, Bacău, Piatra Neamţ şi Braşov.

[ detalii ]

Asociația De-a Arhitectura Brașov - De-a Arhitectura în orașul meu

Pe 12 iunie am alergat/donat împreună, pentru educația despre arhitectură și mediu construit din județul Brașov. Și în acest an școlar, echipa de arhitecți voluntari din județul nostru duce, săptămână de săptămână, arhitectura mai aproape de cei mic.

[ detalii ]

Fundația Rafael Codlea - Kinetica iubirii, pasul care mișcă lumea

Fundația Rafael şi-a propus să contribuie la integrarea socială şi la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi prin dotarea cabinetului de kinetoterapie cu aparatură performantă, adaptată noilor cerinţe şi cuprinderea tuturor beneficiarilor în programe terapeutice care să le dezvolte abilităţile locomotorii şi să le optimizeze psihomotricitatea.

[ detalii ]

Grup de inițiativă al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov - Și eu pot fi un campion!

Acest proiect a fost punctul de plecare pentru a realiza un proiect sportiv pentru elevii cu dizabilităţi din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluziva Braşov. Acest proiect sportiv se desfăşoară în anul şcolar 2016-2017, cuprinzând mai multe activităţi planificate în tot acest timp.

[ detalii ]

Asociația Milioane de prieteni - Sterilizează, nu ucide

Proiectul a fost focusat pe sterilizarea și microciparea câinilor cu stăpân. Fondurile strânse cu ajutorul campaniei Brasov Heroes au fost folosite ca parte dintr-un proiect amplu denumit “Sterilizează – nu ucide”. Dacă inițial ne doream sterilizarea și microciparea gratuită a măcar 50 de câini, pentru care am realizat proiectul înscris la Brașov Heroes, între timp am obținut susținerea financiară internațională pentru a steriliza 250 de câini.

[ detalii ]

Asociația Rază de Speranță - Speranță pentru un vis

Experiența Brașov Heroes a fost copleșitoare pentru echipa Asociației “Rază de Speranță” și pentru cei peste 70 de beneficiari ai noștri, copii și tineri cu tulburări din spectrul autist.

[ detalii ]

Asociatia de Servicii Sociale SCUT - Clubul de Educație și Job Skills

Asociatia de Servicii Sociale SCUT a participat la cursa cu obstacole a comunității cu proiectul: Clubul de Educație și Job Skills, prin care 6 tinere ieșite din centrul de plasament au fost ajutate să devină independente în viaţa din afara centrului.

[ detalii ]

Fundația Schmidt - Povești desenate pe pereți

Un proiect pornit din durere, continuat din suflet! Şi cu suflet, de oameni minunaţi, care au înţeles că schimbarea în bine începe cu fiecare dintre noi. Iar eu pot doar să mulţumesc. Rezultatele noastre sunt cu impact vizual colorat şi terapeutic, asemenea copilăriei din sufletele noastre..

[ detalii ]

Asociația Clownimed - Terapie prin zâmbet și culoare

În lună martie au fost realizate 8 şedinţe de terapie, unde au fost împrăştiate râsete şi bună dispoziţie la peste 60 de copii, părinţi şi cadre medicale, urmând ca în luna aprilie să aibă loc încă 8 şedinţe.

[ detalii ]

Proiecte finanțate edițiile 2014-2015

Asociația Darul Auzului - Știi cum aude copilul tau?

Ideea proiectului s-a născut din dorința noastră, a parinților care au copii deficienți de auz, de a trage un semnal de alarmă și de a informa alți părinți cu privire la necesitatea testării auditive la copii de la o vârstă cât mai fragedă. În țările mai dezvoltate programele de screening auditiv sunt obligatorii în maternități și astfel, printr-o intervenție timpurie, copiii sunt testați, protezați și mai apoi susținuți în procesul de integrare socială, educație și dezvoltare profesională.

[ detalii ]

Asociația Atelier Săcelean - My way

Proiectul "My Way!" a demarat în Octombrie 2015 cu o nouă serie de beneficiari, copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani proveniți din medii defavorizate social din Municipiul Săcele. Beneficiarii au fost grupați în funcție de vârstă în două grupe și au participat la activități săptămânal. Frecvența beneficiarilor la activități a fost foarte bună, în medie participând 38 de beneficiari din totalul de 45 de beneficiari înscriși.

[ detalii ]

Asociația Copiii de cristal - ARTA

Proiectul constă într-un program centrat pe dezvoltarea abilităților cognitive, emoționale și sociale, în vederea recuperării și integrării sociale pentru 50 copii și tineri cu tulburări din spectrul autist și Sindrom Down, copii care frecventează Centrul nostru de terapie și intervenție specializată pe metode art-terapeutice.

[ detalii ]

FUNDAȚIA RAFAEL - FIECARE OM ARE MUZICA SA. SĂ O FACEM AUZITĂ!

Să fii copil este deja ceva special. Să creşti şi să ajungi adult, e iarăşi o minune. În interiorul fiecărui om sufletul pluteşte pe unde muzicale. Uneori, acestea se aud şi se dezvăluie omenirii în superbe opere muzicale. Alteori, se aud mai puţin sau chiar deloc, fiind nevoie de urechi însufleţite care să audă cu adevărat simfonia din interiorul fiecărui om.

[ detalii ]

Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie Brașov - Mode H – O alta imagine a persoanei cu dizabilitati

În 2015 am primit invitația de a participa în Franța la un spectacol festiv, 10 ani de la înfiintarea Mode H Europe, un eveniment extraordinar intitulat „MODE H DANCE MUSIC - ALL AROUND THE WORLD”
Romania a fost prezentă cu o echipa nouă de dansatori numită Just Dance 2, o echipă la fel de frumoasă și inimoasă. Participanții au beneficiat de o experiență placută, mobilizatoare și integratoare.

[ detalii ]

FUNDAȚIA RAFAEL - Și copiii speciali au loc în inima noastră!

În cadrul acestui proiect ne dorim să amenajăm un spațiu special în cadrul căruia acești copii să aibă acces la mobilier adaptat, la jocuri și la instrumente care să îi ajute să își dezvolte potențialul. Experiența pe care deja o avem cu acești copii este o primă pildă că se poate, că ei se pot dezvolta și că noi, adulții care intrăm în contact cu ei, avem această șansă extraordinară de a fi o punte utilă între ei și viață, de a le crește calitatea trăirilor și a interacțiunilor utile.

[ detalii ]

Grup de inițiativă a profesorilor din Școala nr.5 - O toaletă renovată, o viață mai curată

Educaţia este cea mai eficientă cale prin care se poate produce o schimbare, însă impactul se vede după câţiva ani. Şcoala Gimnazială nr 5 se află într-una dintre cele mai mari comunităţi compacte de romi din Europa. Tocmai din cauza nivelului scăzut de educaţiei, datorat părăsirii timpurii a şcolii şi a sărăciei din zonă, oamenii trăiesc în condiţii nefavorabile.

[ detalii ]

Asociația Dicta - Împreună pentru un zambet de copil

"Împreuna pentru un zâmbet de copil" este un proiect destinat copiilor cu cerințe speciale /dizabilități, proiect care face parte din cadrul Centrului de Educație Incluzivă Brașov - Grădinița Specială.

[ detalii ]

Asociația Elan - Școala democratică

Școala Democratică este un proiect de educație alternativă care pornește de la ideea că o educație forțată nu poate fi foarte eficientă. În școlile democratice, curiozitatea naturală a copiilor este încurajată și hrănită, iar ritmul de învățare și dezvoltare al fiecăruia este respectat. Fiecare copil are drept de vot în consiliul școlii, învățând astfel să își asume responsabilitatea și implicându-se activ în organizarea școlii. Într-o școală democratică premisa este că fiecare copil poartă în el resurse valoroase iar rolul nostru ca adulți și pedagogi este să găsim alături de el mediul cel mai bun în care poate înflori.

[ detalii ]

Asociația Colors - Jocurile lui Hippo

Prin acest proiect ne-am propus să diversificăm oferta sănătoasă de petrecere a timpului liber din Brașov; astfel în iunie și iulie 2015 am oferit activități nonformale în parcuri și zone de agrement din Brașov pentru 450 de copii, tineri și familiile acestora în cadrul a 6 evenimente diferite. Am promovat activitățile în aer liber, redescoperirea spațiilor verzi și voluntariatul comunitar.

[ detalii ]

Asociația Copiii de cristal - PARCUL „STOP DISCRIMINĂRII”

Obiectul acestuia presupune dotarea unui parc cu echipamente pentru copiii cu nevoi speciale

[ detalii ]

Asociația Club Sportiv Cumpără Responsabil - Abilitatea învinge dizabilitatea

Tema proiectului din edițiile 2014-2015 a fost susținerea sportivului nostru, Pungă Petru, pentru a participa la cât mai multe turnee internaționale de tenis de câmp în fotoliu rulant, astfel încât să adune destule puncte ATP pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

[ detalii ]

Asociația Kunstad - Atinge visele, atinge Brașovul

Este un proiect destinat sufletului și a unei dimensiuni a corpului de care suntem din ce în ce mai puțin conștienți: dimensiunea emoțională. Prin acesta, ne dorim ca Brașovul să fie cunoscut și prin prezentul său cultural.

[ detalii ]

Viitorul tău, Brașov ! - Asociația AISEC Brașov

Proiectul a urmărit creșterea vizibilității a oportunităților pe care studenții brașoveni le pot accesa programele de voluntariat ale organizației pentru o educație complementară. Astfel, în luna octombrie a început promovarea stagiilor de practică și de voluntariat care pot fi facilitate de către AIESEC Brașov, inclusiv oportunitatea de a face parte ca voluntar în organizație.

[ detalii ]

Asociația ELAN Brașov - Ateliere practice pentru copiii școlii și orfani

Proiectul desfășurat de Asociația ELAN a adus cu sine lecția dăruirii, implicării active în comunitate, împărtășirii de cunoștiințe și abilități, acceptare și toleranță prin atelierele comune de lut cu copiii de la casa de copii Budila. Aceștia au lucrat împreună cu elevii Școlii Democratice și profesorul Gabriel Mocanu, realizând sculpturi și figurine din lut. Pentru copiii de la casa de copii experiența a fost una cu totul deosebită având șansa de a învăța ceva inedit, alături de prieteni nou câștigați.

[ detalii ]

ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate - Punctul tău de Informare despre Natură – PIN

Proiectul a constat în conceperea unui hărți care centralizează toate ariile protejate din judeţul nostru, fiecare arie având alocată o fotografie reprezentativă iar diferenţierea acestora se realizează prin culori diferite, în funcţie de tipul de arie protejată - Parc Natural, Parc Naţional, Situri Natura 2000 sau Rezervaţii naturale)

[ detalii ]

Asociația Community Aid Network - Multimedia Summer Camp

În perioada 27 iunie - 8 iulie, am organizat o tabără, "Multimedia - Pregătire pentru Viață", în două grupe, în Roadeș - județul Brașov.
Tematica taberei, diversitatea culturală, a dat frâu liber imaginației. Am putut contura povești, filmulețe inspirate din experiențele noastre de până acum, și ne-a oferit posibilitatea de a descoperi opinii și definiții individuale, ale acestui concept.

[ detalii ]

Fundația Comunitară Brașov
 
Game World
Game World
 
ROLEM