ACASĂ APLICĂ CONTACT


PROIECTE FINANȚATE EDIȚIA 2019


Caldură și în clinică nu doar în suflet

Asociația Care for Dogs


Avem un adăpost de 200 de câini aproape de Cărpiniș unde am salvat anul trecut 500 de animale. Dintre acestea 300 și-au găsit familii și sunt acum fericiți la casele lor. Am construit o mică clinică unde putem trata cățeii bolnavi și unde putem steriliza caței însă nu avem încă energie electrică și implicit nici căldură.
Avem nevoie de ajutorul tău ca sa achiziționăm un sistem de încălzire pentru hala unde stau cațeii.


Mai multe detalii ...

Trambulină pentru viață

Fundația Bucuria Darului


Ne-a fost dat să întâlnim și să îndrăgim copii cu o altfel de poveste, o poveste în care viața începe odată cu greul pe care îl cunosc și îi maturizează. Acei copii care devin părinți înainte să se bucure de copilărie. Mulți dintre ei sunt cei care trebuie să vegheze de ceilalți frați mai mari sau mai mici.
Impreună oferim 4 zile de copilărie pentru 20 de copii sustinuti la Fundația Bucuria Darului: o tabără de vară în care să redevină copii, să primească atenție, multă iubire și să vadă o altfel de viață.


Mai multe detalii ...

Și TU poți fi SUPEREROU!

ADDIP


Ne dorim să dezvoltăm abilitățile de gestionare a emoțiilor, de identificare și conștientizare a calităților în cazul a 15 adolescenți proveniți din centrele de plasament. Credem că o tabară de dezvoltare personală în vacanța de iarnă înainte de Crăciun, la munte, într-o zonă de relaxare și un mediu de învățare este cadrul ideal pentru această. Adolescenții vor beneficia de: 6 workshop-uri educaționale susținute de către un psihoterapeut, activități de teambuilding, activități recreative, activități sportive și activități de dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.


Mai multe detalii ...

MUZICA - VIBRATIE UNIVERSALA!

ASOCIATIA CULTURALA "ART RESPECT"


Scopul proiectului este oferirea unei oportunități de pregătire specializată și complexă în domeniul artistic muzical a unui grup de 10 tineri talentați, cu palmares bogat în acest domeniu și cu potențial și dorința de dezvoltare continuă.
Prin proiect asociația își propune valorificarea potențialului creator al copiilor și tinerilor talentati, descoperirea de noi talente interpretative, promovarea muzicii de calitate, afirmarea și lansarea tinerelor voci, stimularea competitivitătii, dezvoltarea simțului artistic, motivarea și recunoașterea competențelor acumulate.


Mai multe detalii ...

Mama, erou în cursa familiei

SCUT


Proiectul constă în derularea unui program complex pentru 7 mame cu 19 copii aflate la limita subzistenței pentru creșterea abilităților parentale, dezvoltare personală, recreere și socializare.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de trei luni și vizează derularea unui program de activități pentru 7 mame și 19 copii care trăiesc în condiții precare unde există risc de abandon al copiilor, abandon școlar, depresie, violență domestică, etc. Prin activitățile desfășurate (grupul de autocunoaștere și dezvoltare personlă, modulul de educație parentală și acivități recreative/socializare) credem că vom reuși să sprijinim aceste femei să devină mame capabile să-și crească copiii înr-un mod demn, adecvat și echilibrat alături de ele.


Mai multe detalii ...

CÂNTEC ÎN ÎNTUNERIC

Asociația Social-Culturală DREPT ÎN INIMĂ


Proiectul propus de asociația DREPT ÎN INIMĂ este CÂNTEC ÎN ÎNTUNERIC și se adresează copiilor cu diferite dependențe (alcool, droguri, tutun, jocuri de noroc, ecran) și a celor instituționalizați pentru delicvență juvenilă. Ideea proiectului nostru este de a le oferi acestor copii și tineri, cu vârste între 12 și 19 ani, un mediu în care să practice activități muzicale, mai precis să aibă acces la un studio de înregistrare muzică a căruia dotare cu aparatură de specialitate o dorim.Scopul proiectului este canalizam atenția și concentrarea lor pe o pasiune constructivă.Vom începe prin ateliere de muzică, chitară, canto și cor gospel, adresate acestor copii și tineri, la noi în Ghimbav.


Mai multe detalii ...

Cercetășie. Educație pentru viață.

Organizația Națională „Cercetașii României” Centrul Local „Orizont” Brașov


Ne dorim să dăm șansă că 130 de copii și tineri cercetași să trăiască o experiență de 4 zile în natură, în timpul căreia să deprinde noi abilități atât de valoroase în viață : abilități de comunicare nonviolentă, de orientare, de organizare a unei activități în comunitate.
O valoare adăugată, la această nouă ediție de Brașov Heroes, este să încurajăm copiii și tinerii “să dea mai departe” ce învață la cercetași. Aceștia vor parcurge un atelier pilot care va fi introdus pe durata taberei (campului cercetășesc) în cadrul căruia vor învăța noțiuni de orientare și organizare pentru hike, pentru ca, în noul an școlar, 2019-2020 să devină ei facilitatori și să țină aceste ateliere la clasa lor, la școală.


Mai multe detalii ...

4x4 pentru Speranta!

Asociatia Raza de Speranta


Proiectul clubului de vară „4x4 pentru Speranță” reprezintă dezvoltarea serviciilor de terapie oferite prin susținerea unui program tip tabăra de vară pentru 40 de copii și tineri cu autism. Pentru noi Brașov Heroes este sinonin cu bucuria copiilor și a tinerilor cu tulburări din spectrul autist care experimentează de 3 ani, programe integrate de art-terapie, grupuri de dezvoltare, activități de socializare și generalizare, meloterapie, hipoterapie și terapie prin mișcare, iar totul este posibil datorită susținerii din cursa cu obstacole a comunității!


Mai multe detalii ...

Pauza nonformala

Grup de initiativa Pauza non-formala (Anca Negrea, Iana Trimbitas, Mihaela Bucsa, Paula Mucsariu)


Pauza nonformală este un proiect pentru cei 300 de copii din Crizbav care vor activități mai interesante și mai relaxante în școala lor: să avem radio în școală de care să ne ocupăm noi, copiii; curtea școlii să fie mai colorată și să avem jocuri pictate pe asfalt; să avem perete de grafitti; să avem banci în curtea școlii ca să putem face ore și afară.


Mai multe detalii ...

Camera senzorială, o șansă pentru copiii și adulții cu dizabilități

Fundația Rafael


Camera senzorială este un loc în care copiii și adulții cu dizabilități severe și multiple sunt stimulați vizual, olfactiv, cutanat, auditiv, gustativ, care îi ajută să trăiască senzații, emoții, să interacționeze și să se dezvolte. În cadrul proiectului va fi înființată o astfel de cameră și, cu sprijinul terapeuților, peste 60 de copilași și adulți cu dizabilități vor beneficia de stimulare senzorială și vor încerca să le integreze în percepții și în reprezentări. Activitățile se derula pe parcursul celor 10 luni și vor permanentiza apoi.


Mai multe detalii ...

Alerg pentru muntii Fagaras!

Fundatia Conservation Carpathia


Din 2012 până în prezent, Fundația Conservation Carpathia Brasov a cumpărat în estul munților Făgăraș peste 600 de hectare de "pădure de cioate", parcele silvice grav degradate, tăiate la ras acum 10-12 ani. În solar și în cele 8 pepiniere proprii creștem puieții de la stadiul de sămânță. Durează între 2 și 4 ani să avem un puiet viabil pentru a fi plantat. Facem lucrări de combatere a eroziunii solului unde este cazul, după care plantăm, refăcând compoziția naturală a pădurii. Cei 1.8 milioane de puieți de brad, fag, paltin, anin, scoruș, ulm și molid plantați până acum vor forma o nouă pădure!


Mai multe detalii ...

PROIECTE FINANȚATE EDIȚIA 2018


Din nou împreună pentru EI

A.D.D.I.P.


În acest proiect ne-am unit forțele ca tinerii și copiii din centrele de plasament să aibă șansa de a petrece Crăciunul în familia ADDIP. Tabăra de Crăciun ADDIP este deja o tradiție în asociație, astfel că în preajma Crăciunul se resimte cel mai tare abandonul și este perioada în care copiii/tinerii simt nevoia de a petrece un timp de calitate și de a se simți ca într-o familie. Anul acesta am avut un timp special cu 22 de copii și tineri din centrele de plasament din județul Brașov și am petrecut 5 zile pline de activități diverse, timp calitativ și multă distracție împreună cu ei, la centrul Purtătorii de Făclie din Râșnov. Activitățile s-au desfășurat cu ajutorul a 4 voluntari, care s-au implicat în activități și care au supravegheat copiii și tinerii.


Mai multe detalii ...

Pași spre normalitate

Bucuria Darului


Proiectul Pași spre normalitate și-a propus să ofere oamenilor străzii o perspectivă asupra ce înseamnă cu adevărat normalitatea. Ceva mai mult decât nevoile primare pentru care ei sunt nevoiți să se lupte în fiecare zi. Pentru aceștia ne-am gândit să-I ducem departe de grijile lor pentru o zi.


Mai multe detalii ...

4 zile de educație cercetășească în natură

Organizația Națională Cercetașii României Centrul Local "Orizont" Brașov


Tabăra "4 zile de educație cercetășească s-a desfășurat" în perioada 21 -24 iunie, la Râșnov, când cei 100 de copii și tineri cercetași de la Orizont Brașov au participat la Campul local de vară cu tematica ”Școala de vrăjitorii și magii Hogwarts”. Pentru 4 zile, aceșia au intrat în pielea personajelor din Harry Potter și sub îndrumarea profesorilor–lideri au învățat cum să trăiască în natură, la cort și cum să utilizeze tot ce ne oferă ea. Pentru a-și amenaja zona de campare, copiii și tinerii au făcut construcții rezistente doar din lemn și sfoară, o mare importanță în realizarea acestora având atelierul de noduri.


Mai multe detalii ...

CIVIC

Asociația Comunitară Centrul Educațional Sofia


Povestea proiectului ”CIVIC” este povestea unor oameni care au crezut că schimbarea este posibilă. Este o poveste despre implicare, vulnerabilitate, curaj, putere, dar mai ales, dăruire. Este de fapt, povestea tuturor oamenilor, care în ciuda dificultăților, obstacolelor, aleg să creadă, aleg să acționeze, aleg să dăruiască și să se dăruiască. A început, în egală măsură din neputință, dar și din speranță. Speranța că acolo unde suntem mai mulți, mai conștienți, mai responsabili, poate exista o lume în care bunătatea, bunul-simț, înțelegerea și responsabilitatea, atât față de propria persoană, cât și față de comunitate, constituie regula, nu excepția. Și, dacă la început am fost puțini, acum suntem mai mulți.


Mai multe detalii ...

Terapii ale limbajului pentru copiii cu dizabilități

Fundația Rafael


Izvorât din necesitatea acută, dar și cronică de a dezvolta limbajul copiilor cu dizabilități, de a corecta tulburările de limbaj și de a le stimula astfel capacitatea de comunicare, pentru ca fiecare copil să fie mai pregătit pentru integrare, ținând, desigur, cont de nivelul fiecăruia și de zonele proximelor dezvoltări, proiectul se impune ca o plină de interes arie în cadrul activităților noastre.
Având în vedere faptul că foarte mulți dintre copiii cu dizabilități asistați de noi au probleme de coordonare, de orientare spațială, de cunoaștere a schemei corporale proprii, de dezvoltare a mișcărilor fine și ample, am împărțit tipurile de activități în două mari categorii.
Timp de 8 luni am implicat 65 de copii, dintre care 40 au dizabilități severe și multiple, în realizarea a 48 de activități de stimulare senzorială, 24 de activități de stimulare a mobilității, 36 de activități de dezvoltare cognitivă, și am efectuat 65 de evaluări și monitorizări.


Mai multe detalii ...

În brațe la mami

Grup de sprijin pentru mame


Întâlnirile grupului de sprijin pentru mame au continuat și anul acesta, oferind mamelor și viitoarelor mame acces la informație despre îngrijirea, dezvoltarea și hrănirea bebelușilor și a copiilor mici, dar și acces la materiale educaționale achiziționate prin intermediul fondurilor strânse în cadrul Brasov Heroes. Am reușit în acest fel să transmitem informație corectă unui număr mai mare de mame și viitoare mame, din comunitate. Interesul online (în cadrul grupului de Facebook) a înregistrat și el o creștere spectaculoasă, deci informația a ajuns dincolo de granițele comunității locale.


Mai multe detalii ...

MINITENS PENTRU COPIII DIN HĂLCHIU

ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV LIMPICII BRAȘOV


Proiectul a reușit să atragă către tenis un număr de 25 de copii cu vârste între 6 și 11 ani de la Școala Gimnazială din Hălchiu, care au desfășurat, gratuit, timp de trei luni de zile (iulie-septembrie 2018), câte două antrenamente pe săptămână la baza de tenis deschisă în comuna lor. În septembrie 2018, o parte dintre ei au participat la competiția de minitenis Cupa Limpicii. La încheierea stagiului, materialele specifice activității de tenis au fost predate direcțiunii Școlii Gimnaziale Hălchiu pentru continuarea practicării jocului de minitenis în cadrul orelor de sport.


Mai multe detalii ...

Educația salvează vieți

Asociația de protecție a animalelor "Milioane de Prieteni"


Proiectul “Educația salvează vieți” s-a dovedit unul de mare succes, astfel că în acest moment 190 de copii din clasele 0-4 de la Școala generală numărul 15 participă la cursurile gratuite oferite de Asociația Milioane de Prieteni. Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt, evident, elevii ciclului primar, însă cu ajutorul lor informațiile acumulate ajung și la adulți, pentru că dau dovadă de mult entuziasm și împărtășesc totul și cu cei din jurul lor. În acest fel, în timp, beneficiile proiectului se vor extinde spre întreaga comunitate. Manualul de protecția și bunăstarea animalelor, creat special pentru ei de către echipa AMP, este adaptat nevoilor vârstei, este structurat în funcție de numărul de săptămâni dintr-un an școlar și este concentrat asupra nevoii de schimbare a mentalității privind protecția și îngrijirea animalelor, dar și pe îmbunătățirea cunoștințelor generale în domeniu. Lecțiile se desfășoară în mod interactiv astfel că receptivitatea elevilor este foarte mare și le rămân astfel în memorie informații prețioase. Deja avem solicitări și din partea altor școli care își doresc ca în anul școlar 2019 - 2020 să beneficieze și elevii lor de un asemenea curs.


Mai multe detalii ...

Povestea Binelui Continuă – Clubul de Vacanță 2018

Asociația Rază de Speranță In Intervenția și Terapia TSA


Proiectul a fost gândit ca și Club de Vacanță – activitățile relevante desfășurându-se în luna iulie, spre sfarsit, august, septembrie, o parte din luna octombrie.
Activitatile Outdoor s-au desfasurat in lunile de vacanta august si septembrie, activitatea impletindu-se cu activitatile indoor desfasurate in Centrul Raza de Speranta si Learnex ( august, septembrie si octombrie).


Mai multe detalii ...

Valoarea diversității. La un pas de schizofrenie!

Asociația de Servicii Sociale SCUT


Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni, de la 01.08.2018 până la 30.10.2018, timp în care s-au derulat activități de informare pe plan local despre problematica și incidența tulburărilor psihice, a consecințelor neimplicării în problematica sănătății mintale, mai ales în contextul socio-economic național care ne afectează viața pe toate palierele ei.


Mai multe detalii ...

Salvați zona Tâmpei și dealurile Scheiului

Grupul de inițiativă Pro Schei


(proiect în curs de implementare)


Mai multe detalii ...

Biblioteca cu cărți de schimb a Amicului Cuvânt

ATPB;Arcadia,Harta Viselor,C'Art Fest


(proiect în curs de implementare)


Mai multe detalii ...

Viața e mișcare

Asociația pentru Educație Practică și Creativă


(proiect în curs de implementare)


Mai multe detalii ...

Robert Cadar este un #eroudebrasov



Mai multe detalii ...

PROIECTE FINANȚATE EDIȚIA 2017


Sterilizează – nu ucide

Asociația de Protecție a Animalelor "Milioane de Prieteni"


STERILIZEAZĂ, NU UCIDE! este un proiect care le-a propus semenilor să aleagă viața, în locul crimei! Să o aleagă și să o respecte! În loc să eutanasiem sute de mii de câini anual, mai bine respectăm legea și să îi ajutăm și pe cei care nu își permit financiar să facă asta. În timp, prin oferirea gratuită a acestui serviciu care este obligatoriu pentru stăpânii de animale, vom reuși să micșorăm numărul animalelor ucise fără vină și a haitelor de câini de pe străzile Brașovului.


Mai multe detalii ...

Vârf creativ în educație

ACTcept platformă creativă şi educativă


Scopul proiectului este educația prin artă. AcTcept- platformă creativă și educativă, își propune să vină în sprijinul elevilor, cărora școala le oferă cunoaștere teoretică, majoritar științifică, cu prea puțin accent pe dezvoltarea abilităților de comunicare și creație.


Mai multe detalii ...

Un cadou de neuitat

Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională


Anul acesta am reușit să sărbătorim Crăciunul într-o atmosferă de familie, cu 18 copii/tineri din centrele de plasament din județul Brașov cu care noi colaborăm, printr-o tabără socio-educativă de 4 zile, în cadrul centrului Purtătorii de Făclie din Râșnov. Tabăra s-a desfășurat într-un mod foarte frumos cu ajutorul a 3 voluntari, care s-au implicat activ în desfășurarea activităților și în supravegherea copiilor.


Mai multe detalii ...

Lupișorii în primul câmp

Cercetașii României


O lume cu indivizi împliniţi pe plan personal, spiritual şi social este o lume mai bună, de aceea cercetășia vine în sprijinul educației formale și informale, prin educația nonformală. Având echipamentul necesar desfășurării activităților în natură, putem spune Prezent oricărei provocări și vom putea participa sub deviza ce ne definește la toate activitățile cercetășești din țară : Gata oricând!


Mai multe detalii ...

Si eu pot fi un campion!

Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Brasov


“Si eu pot fi un campion!” este un proiect de suflet pentru noi. Este un proiect prin care încercăm să facem viața elevilor cu deficiențe mai frumoasă prin participarea acestora la activitățile sportive, special concepute pentru ei.


Mai multe detalii ...

De-a Arhitectura în școala mea

Asociaţia De–a Arhitectura


Odată cu începerea școlii, în septembrie 2017, echipa de îndrumători formată din arh. Ioana Aldea și prof. Mariana Dumencu a pornit pe drumul “de-a arhitectura” alături de cei 22 de elevi din clasa a VII P din Liceul Vocațional de Arte Plastice ”Hans Mattis Teutsch”.


Mai multe detalii ...

CREABIL, calea de la dizabilitate la creativitate

Fundația Rafael


Proiectul CREABIL este o încununare a eforturilor făcute în toţi cei 10 ani de Fundaţia Rafael pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi. De aceea, în cadrul proiectului, ne-am dorit să amenajăm şi să dotăm atât un atelier profesional, cât şi atelierul de terapie ocupaţională, astfel încât ele să devină cât mai eficiente atât în planul dezvoltării abilităţilor practice ale beneficiarilor, în cel al stimulării creativităţii şi al creşterii stimei de sine.


Mai multe detalii ...

Trusa de Pictat și Satul Meu

Asociația Tineri Pentru Brașov


”Trusa de pictat și satul meu” a reprezentat implementarea unui proiect de renovare și reparații ale unor săli de clase, holuri și curţile grădinițelor din satul Mina 1 Mai și Comuna Vulcan, județul Brașov.


Mai multe detalii ...

Binele începe cu tine

Asociația Rază de Speranță


Cea de-a doua participare a noastră la programul Brașov Heroes a fost despre fericirea de a fi împreună și despre generozitatea prieteniei! Experiența Brașov Heroes a fost copleșitoare pentru echipa Asociației “Rază de Speranță” și pentru cei peste 70 de beneficiari ai noștri, copii și tineri cu tulburări din spectrul autist.


Mai multe detalii ...

Micii tâmplari

Asociația Arcadia


Proiectul propunea organizarea de ateliere de tâmplărie unde cei mici, alături de familiile lor, să creeze 100 de căsuţe pentru păsări ce vor fi amplasate în Braşov. Proiectul își dorea să reprezintă o alternativă creativă pentru familii de petrecere a timpului liber împreună.


Mai multe detalii ...

La fel de ... speciali

Darul Auzului


Organizarea unui spectacol, ai cărui protagonişti vor fi copiii cu deficienţă de auz. Proiectul propune eliminarea barierelor pe care societatea le pune între sine şi copiii „cu deficienţe”, prin manifestarea lor artistică ce vine să le arate braşovenilor că aceşti copii cu deficienţă de auz sunt „la fel de speciali” ca orice alt copil.


Mai multe detalii ...

PROIECTE FINANȚATE EDIȚIA 2016


Cei de ieri pentru cei de azi

Asociația ADDIP


Proiectul Cei de ieri, pentru cei de azi este un proiect diferit. Un proiect care prezintă povești de succes și care este o dovadă vie pentru beneficiarii proiectului a faptului că își pot depăși condiția ajungând să ducă o viață decentă.


Mai multe detalii ...

Oameni pentru oameni

Fundația Bucuria Darului


Proiectul „Oameni pentru oameni” a fost o acţiune prin care am putut să atragem atenţia opiniei publice cu privire la detaliile care pot reda unui om demnitatea umană. Masă caldă pentru centrul de zi al oamenilor străzii, pe care am reuşit să îl amenajăm în proximitatea cantinei „Mulţumesc!”, a reprezentat o intrare într-un firesc al lucrurilor, într-o poziţionare a lor egală cu servirea oricărei persoane. Mai mult chiar, i-a ajutat în autogestionarea spaţiului şi în responsabilizarea lor cu privire la condiţiile de igienă pe care ar trebui să le respecte de fiecare dată când iau masa.


Mai multe detalii ...

Hipoterapie

Asociația Copiii de Cristal


În urma celor 2 şedinţe de hipoterapie beneficiarii au devenit mai încrezători în cei din jur și mai ales în propriile forțe. Au devenit mai apropiați unul de celălalt și au început să verbalizeze mai ușor.


Mai multe detalii ...

Cumpără Responsabil Brașov

Asociația Club Sportiv Paralimpic


Cu fondurile obţinute la Braşov Heroes, a fost organizat în perioada 3-4 Decembrie 2016 un turneu de baschet în fotoliu rulant. În cele două zile, s-au organizat mai multe sesiuni de antrenament şi meciuri de baschet mixte în sala de sport a Facultatatii de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane din cadrul Universităţii Transilvania. Turneul a adunat 15 sportivi cu dizabilităţi din mai multe zone ale ţării: Cluj, Prahova, Bacău, Piatra Neamţ şi Braşov.


Mai multe detalii ...

De-a Arhitectura în orașul meu

Asociația De-a Arhitectura Brașov


Pe 12 iunie am alergat/donat împreună, pentru educația despre arhitectură și mediu construit din județul Brașov. Și în acest an școlar, echipa de arhitecți voluntari din județul nostru duce, săptămână de săptămână, arhitectura mai aproape de cei mic.


Mai multe detalii ...

Kinetica iubirii, pasul care mișcă lumea

Fundația Rafael Codlea


Fundația Rafael şi-a propus să contribuie la integrarea socială şi la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi prin dotarea cabinetului de kinetoterapie cu aparatură performantă, adaptată noilor cerinţe şi cuprinderea tuturor beneficiarilor în programe terapeutice care să le dezvolte abilităţile locomotorii şi să le optimizeze psihomotricitatea.


Mai multe detalii ...

Și eu pot fi un campion!

Grup de inițiativă al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov


Acest proiect a fost punctul de plecare pentru a realiza un proiect sportiv pentru elevii cu dizabilităţi din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluziva Braşov. Acest proiect sportiv se desfăşoară în anul şcolar 2016-2017, cuprinzând mai multe activităţi planificate în tot acest timp.


Mai multe detalii ...

Sterilizează, nu ucide

Asociația Milioane de prieteni


Proiectul a fost focusat pe sterilizarea și microciparea câinilor cu stăpân. Fondurile strânse cu ajutorul campaniei Brasov Heroes au fost folosite ca parte dintr-un proiect amplu denumit “Sterilizează – nu ucide”. Dacă inițial ne doream sterilizarea și microciparea gratuită a măcar 50 de câini, pentru care am realizat proiectul înscris la Brașov Heroes, între timp am obținut susținerea financiară internațională pentru a steriliza 250 de câini.


Mai multe detalii ...

Speranță pentru un vis

Asociația Rază de Speranță


Experiența Brașov Heroes a fost copleșitoare pentru echipa Asociației “Rază de Speranță” și pentru cei peste 70 de beneficiari ai noștri, copii și tineri cu tulburări din spectrul autist.


Mai multe detalii ...

Clubul de Educație și Job Skills

Asociatia de Servicii Sociale SCUT


Asociatia de Servicii Sociale SCUT a participat la cursa cu obstacole a comunității cu proiectul: Clubul de Educație și Job Skills, prin care 6 tinere ieșite din centrul de plasament au fost ajutate să devină independente în viaţa din afara centrului.


Mai multe detalii ...

Povești desenate pe pereți

Fundația Schmidt


Un proiect pornit din durere, continuat din suflet! Şi cu suflet, de oameni minunaţi, care au înţeles că schimbarea în bine începe cu fiecare dintre noi. Iar eu pot doar să mulţumesc. Rezultatele noastre sunt cu impact vizual colorat şi terapeutic, asemenea copilăriei din sufletele noastre..


Mai multe detalii ...

Terapie prin zâmbet și culoare

Asociația Clownimed


În lună martie au fost realizate 8 şedinţe de terapie, unde au fost împrăştiate râsete şi bună dispoziţie la peste 60 de copii, părinţi şi cadre medicale, urmând ca în luna aprilie să aibă loc încă 8 şedinţe.


Mai multe detalii ...

PROIECTE FINANȚATE EDIȚIILE 2014-2015


Știi cum aude copilul tau?

Asociația Darul Auzului


Ideea proiectului s-a născut din dorința noastră, a parinților care au copii deficienți de auz, de a trage un semnal de alarmă și de a informa alți părinți cu privire la necesitatea testării auditive la copii de la o vârstă cât mai fragedă. În țările mai dezvoltate programele de screening auditiv sunt obligatorii în maternități și astfel, printr-o intervenție timpurie, copiii sunt testați, protezați și mai apoi susținuți în procesul de integrare socială, educație și dezvoltare profesională.


Mai multe detalii ...

My way

Asociația Atelier Săcelean


Proiectul "My Way!" a demarat în Octombrie 2015 cu o nouă serie de beneficiari, copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani proveniți din medii defavorizate social din Municipiul Săcele. Beneficiarii au fost grupați în funcție de vârstă în două grupe și au participat la activități săptămânal. Frecvența beneficiarilor la activități a fost foarte bună, în medie participând 38 de beneficiari din totalul de 45 de beneficiari înscriși.


Mai multe detalii ...

ARTA

Asociația Copiii de cristal


Proiectul constă într-un program centrat pe dezvoltarea abilităților cognitive, emoționale și sociale, în vederea recuperării și integrării sociale pentru 50 copii și tineri cu tulburări din spectrul autist și Sindrom Down, copii care frecventează Centrul nostru de terapie și intervenție specializată pe metode art-terapeutice.


Mai multe detalii ...

FIECARE OM ARE MUZICA SA. SĂ O FACEM AUZITĂ!

FUNDAȚIA RAFAEL


Să fii copil este deja ceva special. Să creşti şi să ajungi adult, e iarăşi o minune. În interiorul fiecărui om sufletul pluteşte pe unde muzicale. Uneori, acestea se aud şi se dezvăluie omenirii în superbe opere muzicale. Alteori, se aud mai puţin sau chiar deloc, fiind nevoie de urechi însufleţite care să audă cu adevărat simfonia din interiorul fiecărui om.


Mai multe detalii ...

Mode H – O alta imagine a persoanei cu dizabilitati

Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie Brașov


În 2015 am primit invitația de a participa în Franța la un spectacol festiv, 10 ani de la înfiintarea Mode H Europe, un eveniment extraordinar intitulat „MODE H DANCE MUSIC - ALL AROUND THE WORLD”
Romania a fost prezentă cu o echipa nouă de dansatori numită Just Dance 2, o echipă la fel de frumoasă și inimoasă. Participanții au beneficiat de o experiență placută, mobilizatoare și integratoare.


Mai multe detalii ...

Și copiii speciali au loc în inima noastră!

FUNDAȚIA RAFAEL


În cadrul acestui proiect ne dorim să amenajăm un spațiu special în cadrul căruia acești copii să aibă acces la mobilier adaptat, la jocuri și la instrumente care să îi ajute să își dezvolte potențialul. Experiența pe care deja o avem cu acești copii este o primă pildă că se poate, că ei se pot dezvolta și că noi, adulții care intrăm în contact cu ei, avem această șansă extraordinară de a fi o punte utilă între ei și viață, de a le crește calitatea trăirilor și a interacțiunilor utile.


Mai multe detalii ...

O toaletă renovată, o viață mai curată

Grup de inițiativă a profesorilor din Școala nr.5


Educaţia este cea mai eficientă cale prin care se poate produce o schimbare, însă impactul se vede după câţiva ani. Şcoala Gimnazială nr 5 se află într-una dintre cele mai mari comunităţi compacte de romi din Europa. Tocmai din cauza nivelului scăzut de educaţiei, datorat părăsirii timpurii a şcolii şi a sărăciei din zonă, oamenii trăiesc în condiţii nefavorabile.


Mai multe detalii ...

Împreună pentru un zambet de copil

Asociația Dicta


"Împreuna pentru un zâmbet de copil" este un proiect destinat copiilor cu cerințe speciale /dizabilități, proiect care face parte din cadrul Centrului de Educație Incluzivă Brașov - Grădinița Specială.


Mai multe detalii ...

Școala democratică

Asociația Elan


Școala Democratică este un proiect de educație alternativă care pornește de la ideea că o educație forțată nu poate fi foarte eficientă. În școlile democratice, curiozitatea naturală a copiilor este încurajată și hrănită, iar ritmul de învățare și dezvoltare al fiecăruia este respectat. Fiecare copil are drept de vot în consiliul școlii, învățând astfel să își asume responsabilitatea și implicându-se activ în organizarea școlii. Într-o școală democratică premisa este că fiecare copil poartă în el resurse valoroase iar rolul nostru ca adulți și pedagogi este să găsim alături de el mediul cel mai bun în care poate înflori.


Mai multe detalii ...

Jocurile lui Hippo

Asociația Colors


Prin acest proiect ne-am propus să diversificăm oferta sănătoasă de petrecere a timpului liber din Brașov; astfel în iunie și iulie 2015 am oferit activități nonformale în parcuri și zone de agrement din Brașov pentru 450 de copii, tineri și familiile acestora în cadrul a 6 evenimente diferite. Am promovat activitățile în aer liber, redescoperirea spațiilor verzi și voluntariatul comunitar.


Mai multe detalii ...

PARCUL „STOP DISCRIMINĂRII”

Asociația Copiii de cristal


Obiectul acestuia presupune dotarea unui parc cu echipamente pentru copiii cu nevoi speciale


Mai multe detalii ...

Abilitatea învinge dizabilitatea

Asociația Club Sportiv Cumpără Responsabil


Tema proiectului din edițiile 2014-2015 a fost susținerea sportivului nostru, Pungă Petru, pentru a participa la cât mai multe turnee internaționale de tenis de câmp în fotoliu rulant, astfel încât să adune destule puncte ATP pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.


Mai multe detalii ...

Atinge visele, atinge Brașovul

Asociația Kunstad


Este un proiect destinat sufletului și a unei dimensiuni a corpului de care suntem din ce în ce mai puțin conștienți: dimensiunea emoțională. Prin acesta, ne dorim ca Brașovul să fie cunoscut și prin prezentul său cultural.


Mai multe detalii ...

Asociația AISEC Brașov

Viitorul tău, Brașov !


Proiectul a urmărit creșterea vizibilității a oportunităților pe care studenții brașoveni le pot accesa programele de voluntariat ale organizației pentru o educație complementară. Astfel, în luna octombrie a început promovarea stagiilor de practică și de voluntariat care pot fi facilitate de către AIESEC Brașov, inclusiv oportunitatea de a face parte ca voluntar în organizație.


Mai multe detalii ...

Ateliere practice pentru copiii școlii și orfani

Asociația ELAN Brașov


Proiectul desfășurat de Asociația ELAN a adus cu sine lecția dăruirii, implicării active în comunitate, împărtășirii de cunoștiințe și abilități, acceptare și toleranță prin atelierele comune de lut cu copiii de la casa de copii Budila. Aceștia au lucrat împreună cu elevii Școlii Democratice și profesorul Gabriel Mocanu, realizând sculpturi și figurine din lut. Pentru copiii de la casa de copii experiența a fost una cu totul deosebită având șansa de a învăța ceva inedit, alături de prieteni nou câștigați.


Mai multe detalii ...

Punctul tău de Informare despre Natură – PIN

ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate


Proiectul a constat în conceperea unui hărți care centralizează toate ariile protejate din judeţul nostru, fiecare arie având alocată o fotografie reprezentativă iar diferenţierea acestora se realizează prin culori diferite, în funcţie de tipul de arie protejată - Parc Natural, Parc Naţional, Situri Natura 2000 sau Rezervaţii naturale)


Mai multe detalii ...

Multimedia Summer Camp

Asociația Community Aid Network


În perioada 27 iunie - 8 iulie, am organizat o tabără, "Multimedia - Pregătire pentru Viață", în două grupe, în Roadeș - județul Brașov.
Tematica taberei, diversitatea culturală, a dat frâu liber imaginației. Am putut contura povești, filmulețe inspirate din experiențele noastre de până acum, și ne-a oferit posibilitatea de a descoperi opinii și definiții individuale, ale acestui concept.


Mai multe detalii ...

ORGANIZATORI