Caravana cu Medici își propune să fie și anul acesta aproape de comunitățile care au nevoie de ajutor medical. Trei caravane pediatrice vor ajunge la copiii din zonele defavorizate. Alături de un consult pediatric de bază, unul stomatologic și unul ORL, copiii vor învăța despre importanța igienei corecte și despre alimentația sănătoasă. Adolescenții vor putea lua parte la cursuri de educație sexuală unde vor învăța despre prevenție, contracepție și care sunt posibile repercusiuni ale actului sexual neprotejat.
Cum ar fi dacă nu ar mai fi câini pe stradă? Cum ar fi dacă nu ar mai suferi de boli, nu ar mai fi traumatizați de oameni sau loviți de mașini? Noi credem că noi toți, câini și oameni, am fi mai în siguranță și mai fericiți. Poate deveni realitate dacă acționăm azi, acum.
Odată cu creșterea numărului de cereri de înscriere ale copiilor din mediul defavorizat din județul Brașov în programul de meditații și sprijin educațional kastelan „Profesor pentru o oră” și ale copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist de participare la activități de învățare non-formală prin joacă, este implicit nevoie de o regândire și reamenajare a spațiului de care dispunem pentru desfășurarea activităților.
Inspirați de Casa Bună București, în anul 2021 am decis că trebuie și că vrem să facem ceva pentru copii cu risc ridicat de abandon școlar, din comunitatea noastră.
În acest moment, ne desfășurăm activitatea într-o casă din comuna Sânpetru, în care am reușit să creăm un spațiu dedicat copiilor, cu condiții bune pentru învățare. Voluntarii ajută copiii la lecții suplimentare pentru ca aceștia să recupereze din decalajul de cunoștințe și să se integreze mai ușor în clasele din care fac parte la școală.
Când citești îți poți imagina că ajungi până la capătul pământului și înapoi, ajungi să crezi că lumea întreagă e a ta și că totul e posibil. Lectura lărgește perspective și schimbă destine. Asta ne dorim și noi, ca prin proiectul de anul acesta să mai facem un pas pentru educația copiilor.
Peste 100 de copii din Budila se vor îmbarca într-o călătorie care îi va scoate din mediul lor plin de probleme și le va arăta o perspectivă diferită asupra vieții și asupra viitorului lor.
Prin acest proiect ne dorim să contribuim la prevenirea abandonului școlar, un fenomen de mare amploare în sat, să dezvoltăm abilitățile de comunicare, storytelling și modalitățile de exprimare ale copiilor participanți.
Proiectul Super Bunici are la bază două idei: nu ne putem naște fără părinți și nu putem trăi fără artă.
Realizăm că seniorii orașului sunt excluși din viața de zi cu zi, forțați să își numere anii și zilele la televizor și să își neglijeze viața personală, reluând grijile prin creșterea nepoților. Experiențele noastre ne-au dovedit în mod repetat beneficiile expunerii la orice fel de artă și ne dorim să ne revanșăm față de cei care au avut grijă de noi.
“Art is not what you see, but what you make others see.” – Edgar Degas – iar asta vrem să le oferim seniorilor, părinților și bunicilor noștri.
Suntem oameni pasionaţi de vindecarea copiilor, tinerilor și adulților de orice dependenţă, de orice formă de violență și instruirea lor în vederea supraviețuirii. Contribuim la o lume mai echilibrată mental și emoțional, acasă, la muncă și în comunitățile în care trăim, și credem că împreună creștem prin relații sănătoase și armonioase. Prin proiectul nostru vom contribui la prevenirea și gestionarea fenomenului de bullying si vom instrui cadre didactice privind acordarea primului ajutor.
Organizăm anual tabere cu cortul în cadrul cărora promovăm activități în natură, mișcare și un stil de viață sănătos. Natura ne oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea de abilități de lucru în echipă, creșterea stimei de sine, asumarea și conștientizarea de drepturi și responsabilități în societate, deprinderi de comunicare nonviolentă, argumentare în luarea unei decizii în echipă, abilități practice de gătit, construcții și dezvoltarea de strategii.
Abilitate în dizAbilitate este un eveniment de conștientizare prin care ne dorim ca oamenii din comunitatea brașoveană și nu numai, să își deschidă sufletul în fața persoanelor cu dizabilități și să vadă ce abilități remarcabile au. Evenimentul va cuprinde ateliere de pictură, creație și concursuri alături de participanții la festival. Beneficiarii asociației vor veni cu un spectacol de dans, dar și cu o expoziție de artă, fotografie și alte obiecte realizate în cadrul asociației.
Asociația Bastonul Alb protejează şi promovează interesele persoanelor cu dizabilităţi vizuale, si le oferă sprijin acestora în vederea integrării în societate. Proiectul „Călătorie spre incluziune” își propune asigurarea și facilitarea unor activități tematice, cu un caracter incluziv, ce reunesc persoane nevăzătoare și persoane tipice. La atelierele organizate vom aborda următoarele tematici: deplasări cu bastonul alb, concurs de șah, atelier de gătit, serată muzicală, tehnologie asistivă, quiz, deprinderi de viață independentă, storytelling. La fiecare activitate ne propunem să participe un număr de 20 de beneficiari, 10 persoane nevăzătoare și 10 participanți din comunitatea brașoveană.
Imaginează-ți că ai un adolescent de 16 ani, care este foarte confuz cu privire la viitorul lui, nu știe la ce e bun și ce își dorește să facă din punct de vedere profesional, iar atunci când îl întrebi ce vrea să facă în viață dă indiferent din umeri! Te-ai îngrijora ca și părinte? Ai încerca să îl ajuți și să îi creezi oportunitățile necesare de a-și descoperi vocația? Probabil că da, la fel aș face și eu.
Prin proiectul nostru, o echipă de voluntari și specialiști îi va ajuta pe tinerii din centre de plasament să își identifice abilitățile și calitățile necesare pentru a-și urma vocația, să pornească cu dreptul pe drumul lor. Copiii statului, sunt ai noștri, ai tuturor și doar împreună putem scrie un viitor prosper și plin de oportunități pentru ei si pentru noi, indirect.
Echipa noastră de 6 terapeuți este dedicată susținerii copiilor cu tulburări de spectru autist și a familiilor acestora. La centrul nostru, organizăm zilnic sesiuni de terapie 1 la 1, fiecare copil având un plan individualizat de intervenție.
Program Manager
Ines Nagy
ines@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0725 681 081
Director Executiv
Iulia Teodora Florea
iulia@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0742 371 190
Coordonator Comunicare
Anca Gânscă
anca@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0732 161 729