ACASĂ CONTUL MEU
CONTACT


#eroudebrasov

Brașov Heroes #14


14 Iunie 2026 - Lacul Noua



Roxana Pagu


Asociația Care for Dogs

Prima casă, înainte de acasă

Obiectiv: 5000 RON
Suma strânsă: 90 RON
Susținători: 0

Aleargă Donează

De ce vreau să fiu ambasador?


De mică am avut dorința sa ajut animalele de pe stradă, țin minte multe momente în care treceam pe lângă un animal, îi băteam la cap pe ai mei să oprească mașina, să îi dăm mâncare. Dar mai mult, nu știam ce să fac. Și plecam, tristă, mai departe.
Pana acum aprox 10 ani, când am cunoscut-o pe Delia Botea. Avea pe atunci un adăpost mult mai mic, la periferia orașului, am mers acolo cu o prietenă care ținuse în foster, un cățel de talie mică, mergea să îl ducă înapoi, pentru că adapostul găsise adopție pentru el.
Am intrat, țin minte si acum, multă agitație, miros nu foarte plăcut.
A ieșit Delia, obosită, cu hainele murdare si i-am zis rapid ca aș vrea să ajut. Mi-a dat un cățel care a fost operat la un picior, aflat în recuperare, să îl plimb.
Mi-a zis că îl doare, că ia tratament, dar trebuie să facă și mișcare, deci, să insist să se plimbe puțin.
Am fost recunoscătoare că aveam ochelarii de soare la mine. Pentru că am plâns tot timpul plimbării. Am luat cățelul, care se trântea imediat jos, plângea si el, plângeam și eu. Era un cățel negru, de talie medie, care apoi s-a recuperat complet și a fost adoptat.
Dar o sa țin minte episodul ăsta, mereu. El a contribuit la motivația mea să revin la adăpost, ca voluntar, să am și eu hainele murdare și să mă bucur de mirosul ăla, pentru că însemna salvarea cățeilor și a pisicilor!
Mirosul urat însemna ceva extraordinar de frumos!
Salvarea lor din conditii groaznice, de pe străzi, de prin tomberoane, tratarea lor de boli și per total, un viitor mai bun, pentru ei.

Am continuat sa merg la adăpost când s-a mutat in Prejmer, prin noroaiele de la început. Am văzut cât s-a extins adăpostul, de atunci până acum, cu multă, multă muncă. Am văzut tranziția de la mâncarea gătită la cazan pentru căței, la bobite, de la bobițe foarte ieftine, că ăștia erau banii, la hrană calitativă.
M-am implicat în campania de sterilizare gratuită căței și pisici, cu sau fără stapan și vă rog și acum să aduceți cățeii și pisicile la sterilizat, gratuit, 0759077303 pentru programare. Este singura cale de a opri abandonul.

Mulțumesc Deliei, echipei Care for Dogs Romania si cățeilor, pentru tot ce am învățat și învăț în continuare, am învățat să fac mai mult, pentru ei. Și am văzut atâtea adoptii fericite, care mă motivează să ajut mereu cu ce pot.
Donați pentru cățeii din adăpost, să îi ajutăm, împreună! Ajutați-ne să salvăm mai mulți! ❤️




ORGANIZATORI








CONTACT

Director Executiv
Iulia Teodora Florea
iulia@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0742 371 190

Coordonator Comunicare
Anca Gânscă
anca@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0732 161 729




PARTENERI PLATINUM





PARTENERI GOLD







SUSȚINĂTORI